+4 0746 110 107

Calitatea procesuala pasiva a statului

Înalta Curte de Casație și Justiție – ÎCCJ

Decizia nr. 2/2011 privind recursul în interesul legii, care formează obiectul Dosarului nr. 1/2011

În vigoare de la 25 mai 2011

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 25 mai 2011. Formă aplicabilă la 23 ianuarie 2019.

Completul competent să judece recursul în interesul legii, care formează obiectul Dosarului nr. 1/2011 este constituit conform art. 330alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, și art. 271 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, modificat și completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2010.

Ședința completului este prezidată de doamna judecător R_______, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef A________.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent-șef de la Secția civilă și de proprietate intelectuală, doamna M_______, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind calitatea procesuală pasivă a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice sau a unităților administrativ-teritoriale în acțiunile având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii și a pus concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra masei succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu există un raport juridic obligațional între el și reclamant atât timp cât nici statul și nicio altă persoană, cu excepția reclamantului, nu invocă un drept asupra moștenirii, persoana interesată având la îndemână procedura notarială reglementată de Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală pasivă a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice sau a unităților administrativ-teritoriale, în acțiunile având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale.

2. Examenul jurisprudențial

Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenței la nivelul întregii țări, au fost identificate cauze civile în care reclamanții, fără parcurgerea procedurii succesorale notariale pentru recunoașterea vocației lor succesorale concrete, au solicitat să se constate calitatea lor de unici moștenitori.
În toate aceste situații, întrucât succesiunile nu erau vacante, iar statul român sau unitatea administrativ-teritorială nu au opus un drept propriu asupra succesiunii și nici nu existau alți moștenitori legali sau testamentari în cauză cu excepția reclamanților, s-a pus problema calității procesuale pasive a pârâților chemați în judecată.

3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

Examenul jurisprudențial a relevat că, în practica instanțelor judecătorești, nu există un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală pasivă a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice în litigiile având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, identificându-se, astfel, 3 orientări:

3.1. Într-o primă orientare a practicii, instanțele au considerat că, în acțiunile cu acest obiect, statul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și nici persoana față de care reclamantul să poată stabili existența unui drept potrivnic.

S-a apreciat, pe de-o parte, că statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, poate avea calitate procesuală pasivă în aceste acțiuni numai atunci când moștenirea este vacantă, situație ce trebuie atestată fie prin certificatul de vacanță succesorală eliberat de notarul public, fie prin hotărârea instanței de judecată, iar, pe de altă parte, că, întrucât în cauză nu mai sunt alți moștenitori cărora reclamantul să le poată opune litigios dreptul său și nici nu este o succesiune vacantă, partea se poate adresa, pentru realizarea dreptului său, notarului public, conform procedurii prevăzute de dispozițiile din Legea nr. 36/1995.

3.2. Într-o a doua orientare a practicii, instanțele au considerat că, dimpotrivă, statul are calitate procesuală pasivă în acțiunile cu acest obiect, întrucât, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, acesta este singurul care ar putea contesta dreptul reclamantului, în calitatea sa de titular al moștenirii vacante, în lumina dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 36/1995.

În acest sens s-a argumentat, pe de o parte, că, așa cum constatarea existenței unei succesiuni vacante și a componenței acesteia se poate face și de către instanța judecătorească în mod direct în lipsa certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public, tot astfel, instanța poate constata calitatea de unic moștenitor a unui succesibil, indiferent dacă vocația acestuia își are izvorul în lege sau în manifestarea de ultimă voință a defunctului, iar, pe de altă parte, că, potrivit art. 680 din Codul civil, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.

3.3. Într-o a treia orientare a practicii, instanțele au considerat că, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, calitatea procesuală pasivă aparține consiliului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei circumscripție se află imobilele din masa succesorală, deoarece, în cazul în care o succesiune ar fi vacantă, bunurile ce o compun ar urma să intre în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, apreciindu-se în acest sens că atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului are consiliul local, după cum rezultă din art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

4. Opinia Procurorului general

În situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor, atunci când moștenirea nu este vacantă și nici nu există alți moștenitori legali sau testamentari în cauză, statul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este parte în raportul juridic concret, obligațional, de drept substanțial, dedus judecății.

Astfel, statul nu are vocație succesorală concretă la succesiunea autorului reclamantului și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului succesoral atât timp cât premisa art. 680 din Codul civil, respectiv cea a lipsei totale sau parțiale a moștenitorilor legali sau testamentari nu numai că nu este realizată, dar este înlăturată de însuși reclamantul care pretinde că este unicul moștenitor.

Prin urmare, vocația succesorală abstractă nu îi conferă statului legitimare procesuală pasivă în astfel de cauze, întrucât vocația sa succesorală este subsidiară vocației succesorale a rudelor și a eventualilor legatari universali, potrivit art. 680 din Codul civil.

În consecință, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra masei succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu există un raport juridic obligațional între el și reclamant, atât timp cât nici statul și nicio altă persoană, cu excepția reclamantului, nu invocă un drept asupra moștenirii, persoana interesată având la îndemână procedura notarială reglementată de Legea nr. 36/1995.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

Judecătorul raportor, prin raportul întocmit în cauză, a apreciat, în esență, că, statului nu-i poate fi legitimată poziția procesuală de pârât în astfel de litigii decât în măsura în care pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau parte din moștenire, în sensul dispozițiilor art. 680 din Codul civil, cererea de constatare a calității de unic moștenitor având în acest caz și valoarea de contestare a valabilității unui asemenea certificat și asigurând astfel interesul atragerii în proces a statului (iar legat de acest interes, calitatea procesuală pasivă).

În absența unui asemenea certificat, nu există conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci statului nu i se poate opune, în calitate de pârât, pretenția reclamantului asupra unei moșteniri față de care statul este terț.

6. Înalta Curte

Funcția dreptului procesual constă, în principal, în a asigura sancțiunea dreptului civil material, ceea ce înseamnă că poziția de reclamant în cadrul litigiului aparține titularului dreptului subiectiv civil afirmat, în timp ce calitatea procesuală pasivă o are cel obligat în același raport juridic (subiectul pasiv al dreptului).

Întrucât reclamantul declanșează procedura jurisdicțională, lui îi revine sarcina de a demonstra atât legitimarea sa procesuală, cât și pe aceea a pârâtului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material în care părțile litigiului au calitatea de titular al dreptului și, în mod corespunzător, al obligației corelative.

La rândul ei, instanța are obligația verificării din oficiu a cadrului procesual subiectiv determinat de prezența părților în proces.

Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, se reține că, în situația acțiunilor analizate (vizând pretenția asupra calității de unic moștenitor), statului nu îi este justificată calitatea procesuală, deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nu se află într-o opoziție de interese față de reclamant pentru a i se legitima poziția de pârât în cadrul litigiului.

Promovând acțiunea, reclamantul se prevalează de vocația sa succesorală concretă la moștenirea defunctului, ceea ce înseamnă că, ab initio, este contestată orice vocație a statului, având în vedere dispozițiile art. 680 din Codul civil, potrivit cărora bunurile trec la stat “în lipsă de moștenitori legali sau testamentari”.

În același sens sunt dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora “în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”.

Rezultă că în absența unui astfel de certificat de vacanță succesorală (a cărui eliberare ar putea semnifica nesocotirea drepturilor moștenitorilor, în ipoteza în care aceștia există și nu au fost exheredați sau chiar exheredați fiind, dacă sunt în același timp și moștenitori rezervatari), statului nu-i poate fi justificată prezența în proces în asemenea litigii.

O vocație succesorală generală, abstractă a statului nu îi poate legitima acestuia calitatea de pârât, întrucât nu are nicio legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamantul nu poate justifica atragerea în procedura jurisdicțională a unei părți căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat și nici aceasta din urmă, motive de a contesta dreptul pretins de către reclamant.

Așadar, pentru ca statului să i se recunoască legitimare procesuală pasivă în litigii de genul celor analizate este necesar să fi fost eliberat certificat de vacanță succesorală, fie privitor la întreaga masă succesorală, prin nesocotirea drepturilor moștenitorului legal rezervatar (cel care se pretinde unic succesor), fie să existe vacanță succesorală pentru parte din moștenire, atunci când defunctul, deși lasă moștenitori (legali sau testamentari), aceștia nu au vocație la întreaga moștenire, ci doar la parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moștenire vacantă.

Sub acest aspect, trebuie observat că statul poate avea vocație succesorală concretă nu doar în cazul lipsei totale a moștenitorilor legali sau testamentari, ci și atunci când, de exemplu, prin testament s-au instituit unul sau mai mulți legatari cu titlu particular, având în vedere că acești legatari nu au vocație la patrimoniul succesoral, ci doar la bunurile care fac obiect al legatului. De asemenea, vocația statului poate subzista și alături de legatarii cu titlu universal dacă aceste legate nu epuizează masa succesorală și chiar în prezența moștenitorilor legali rezervatari care au fost exheredați (având în vedere că aceștia culeg rezerva, iar statului îi revine cotitatea disponibilă).

Deci, statului nu îi poate fi legitimată poziția procesuală de pârât în astfel de litigii decât în măsura în care pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau parte din moștenire, în sensul dispozițiilor art. 680 din Codul civil, cererea de constatare a calității de unic moștenitor având în acest caz și valoarea de contestare a valabilității unui asemenea certificat și asigurând astfel interesul atragerii în proces a statului (iar legat de acest interes, calitatea procesuală pasivă).

În absența unui asemenea certificat, nu există conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci statului nu i se poate opune, în calitate de pârât, pretenția reclamantului asupra unei moșteniri față de care statul este terț.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:

stabilește că, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanță succesorală.

Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *