+4 0746 110 107

Simulatia in cazul contractului de vinzare cumparare. Lipsa actului secret.Dovada interpunerii de persoane.

Constatare nulitate act. Simulație prin interpunere de persoane a contractului de vânzare-cumpărare.

Art.1175 Cod civil

Art.1197 şi art.1198 Cod civil

Art.304 pct.7 teza a doua Cod procedură civilă

Acţiunea în declararea simulaţiei este o acţiune personală, în constatare, prin care se asigură înlăturarea elementelor simulate (nereale) din contractul public al părţilor, în scopul aplicării singurului contract care corespunde voinţei lor reale, şi anume, cel secret.

In acest context, temeiul de drept aplicabil în cazul simulaţiei prin interpunere de persoane îl constituie dispoziţiile cuprinse în art. 1175 Cod civil, potrivit cu care: “Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane (Cod civil 972) ”, astfel încât, în categoria probelor permise de lege se regăsesc:

  • înscrisurile — obligatoriu contractul public;
  • interogatoriul părţilor – pe aspectul încheierii actului secret,
  • martorii – pentru dovedirea existenţei contractului secret atunci cânt reclamantul este terţ.

Sub aspectul probaţiunii în materia simulaţiei, se aplică regulile  dreptului comun al probapunii din materia actelor juridice, însă, nu se pot pierde din vedere dispozipile art.1197 şi art.1198 Cod civil, care fac referire la admisibilitatea administrării probatoriului, dacă există un început de dovadă scrisă, sau dacă preconstituirea unui înscris a fost imposibilă, chiar dacă imposibilitatea a fost de ordin moral.

Intreg probatoriul administrat în cauză face dovada acordului simulatoriu de natură a justifica achiziponarea ulterioară a apartamentului pe numele recurentei, astfel încât, în mod legal şi temeinic, s-a apreciat asupra valorii acestui contract de vânzare-cumpărare, de „început de dovadă scrisă”, existenţa acestei conditii fiind impusă de lege în contra oricăreia dintre părţile litigante, aflate în coparticipare procesuală, a celor ce se bucură de aceeaşi situaţie în proces, pentru a aprecia asupra admisibilităti probei testimoniale.

Decizia civilă nr. 609/25.09.2014 Dosar nr. 15339/212/2011*

Prin acţiunea adresată Judecătoriei Constanţa şi înregistrată sub nr. 15339/212/15.06.2011, reclamanta […], în contradictoriu cu pârâţii […], […], SC […] SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR […], […] şi […] a solicitat instanţei să constate:

  •  simulaţia prin interpunere de persoane a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/26.01 2009 la BNP […], în sensul că, alături de pârâtul […] este adevăratul dobânditor al dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. …, situat în Constanţa, …, jud. Constanţa, în suprafaţă de 38,93 mp şi asupra părţilor comune precum şi indiviziune asupra terenului aferent.
  • obligarea pârâţilor […] şi […] la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând acţiunea,reclamanta învederează în esenţă că la 21.09.2006 s-a căsătorit cu pârâtul […], căsătorie ce a fost desfăcută prin divorţ, potrivit Sentinţei civile nr. 252/15.12.2010 a Judecătoriei Constanţa, soţii dobândind în timpul căsătoriei dreptul de proprietate, ca bun comun, asupra imobilului teren viran situat în intravilanul municipiului Constanţa, iar prin contractul de vânzare autentificat sub nr. [,..]/04 04 2005 la BNP […], au înstrăinat dreptul de proprietate asupra acestui teren către pârâtul S.C. […] SRL (în continuare […]) ce intenţiona să edifice un bloc de locuinţe.

Se mai arată că din acest act rezultă fără echivoc faptul că, încă de la momentul încheierii, au convenit cu cumpărătorul […], ca în schimbul plăţii preţului datorat pentru terenul înstrăinat să le transmită dreptul de proprietate asupra unui apartament din complexul ce urma a fi realizat de […] pe acest teren.

In vederea edificării imobilului […] s-a asociat cu pârâţii […] – soţii proprietari ai terenului învecinat cu cel în discuţie, potrivit contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 25.03.2005, cu menţiunea că, în baza unui contract de schimb autentificat sub nr. 3273/21.07.2007 la BNPA […] şi [.„], […] şi soţii […] au devenit proprietari coindivizari pe cele două terenuri pe care apoi le-au alipit, conform actului de alipire autentificat sub nr. 428/31.01.2008 la acelaşi birou notarial.

Se arată, în continuare, că pe terenul alipit a fost edificat un bloc de locuinţe în baza autorizaţiilor de construire nr. 182/03.02.2006 şi nr.314/01.03. 2007, ambele eliberate de Primar, iar imobilul a fost recepţionat în baza procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, emis sub nr. 93 7/08.11.2007, adresa imobilului fiind ….

După finalizarea documentaţiilor cadastrale necesare, toate părţile implicate au dorit executarea obligaţiei asumate de […] prin contract nr.[…]/04.05.2005 menţionat, în sensul de a transfera dreptul de proprietate asupra unui apartament din condominiu, în schimbul preţului datorat pentru terenul de 500 mp vândut.

Reclamanta a mai arătat că, anterior perfectării actului autentic de înstrăinare a apartamentului, pârâtul […] i-a cerut ca actul public de dobândire a proprietăţii să o înfăţişeze ca dobânditor (cumpărător) pe mama sa, […], pretextul invocat de acesta la acel moment, constând în faptul că, se implicase în viaţa politică, dobândind o funcţie publică şi prin urmare, ar fi fost necesar ca imobilul să fie menţionat în declaraţia sa de avere, ceea ar fi determinat întocmirea unor documentaţii ce ar fi presupus justificarea sumelor de bani disponibile pentru achiziţionare.

Deşi sursa fondurilor ar fi putut să fie uşor probată pentru a nu se genera discuţii suplimentare în familie, căci între soţi se iviseră deja neînţelegeri puternice, reclamanta arată că, a fost de acord cu propunerea pârâtului ca actul public de dobândire a apartamentului să o înfăţişeze ca şi cumpărător aparent pe mama sa, pârâta […], dar, potrivit susţinerilor sale, aspectele descrise nu au reprezentat decât un pretext invocat de pârât pentru a putea scoate bunul din patrimoniul comun al soţilor, în condiţiile în care raporturile de familie se deterioraseră, iar acesta a şi înţeles a iniţia ulterior acţiunea de divorţ.

Fiind necesar şi acordul […] şi al soţilor […], arată reclamanta că aceştia au agreat soluţia, nefiind interesaţi de raţiunile ce au determinat perfectarea actului cu o persoană interpusă, cu toate acestea, au condiţionat încheierea actului de remiterea unei declaraţii autentice care să consemneze că, urmare actului ce se va perfecta în aceste condiţii, reclamanta şi pârâtul [. ..] nu vor mai avea nici un fel de pretenţii legată de executarea obligaţiei asumate de […] prin actul autentificat cu nr. […]/04.04.2005.

Acestea este contextul în care reclamanta şi soţul său au dat declaraţia autentificată sub nr.99/26.01.2009 la BNPA […] şi […], iar apoi prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr… ./26.01.2009 la acelaşi BNPA, […] şi soţii […] au înstrăinat pârâtei […] apartamentul în discuţie.

Aşa fiind, apreciază reclamanta că actul astfel încheiat este un contract simulat prin interpunere de persoane, pârâta […] nefiind decât un beneficiar aparent, iar adevăraţii beneficiari au fost soţii […], întrucât au urmărit în mod conştient ca efectele să se producă faţă de ei.

Consideră, reclamanta că, chiar şi în absenţa contra-înscrisului (a cărui pre-constituire a fost moralmente imposibilă, având în vedere relaţia dintre cel interpus şi adevăraţii beneficiari), simulaţia relativă subiectivă, în forma reclamată – interpunere de persoane, rezultă din aceea că bunul imobil pentru achitarea preţului căruia pârâţii vânzători au consimţit la transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, a făcut parte din patrimoniul comun devălmaş al soţilor […], din lipsa oricărei contraprestaţii a interpusului (cumpărător aparent) faţă de vânzători, corelativ transferului, de către aceştia, al dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie, din faptul că pârâţii vânzători au condiţionat perfectarea actului simulat de consimţământul soţilor […], manifestat expres în acest sens.

Totodată, se arată faptul că ar mai rezulta caracterul simulat şi din faptul că pârâtul […] nu a manifestat nici un interes faţă de acest bun, nu a efectuat nici un fel de act conservator sau de administrare, împuternicind expres pe reclamantă să efectueze acte de administrare, conserva şi dispoziţie, reclamanta fiind singura care a avut folosinţa bunului chiar şi ulterior desfacerii căsătoriei.

Prin întâmpinarea formulată, pârâţii […] au precizat că lasă la aprecierea instanţei, iar pârâţii [.. .], au solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.

Prin Sentinţa civilă nr.5058/05.04.2013 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr.15339/212/2011 s-a dispus respingerea acţiunii ca nefondată, cu motivaţia în esenţă că:

  • în anul 2001 reclamanta şi pârâtul au cumpărat un imobil teren, în suprafaţă de 500 mp, cel descris de reclamantă în cererea de chemare în judecată, la acea dată cei doi fiind căsătoriţi, bunul făcând obiectul contractului intitulat contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.[…]/04.04.2005 laBNP […].

Prin acest act soţii, la acea dată […] au înstrăinat imobilul către […], preţul vânzării urmând a fi achitat sub forma executării lucrărilor de construire asupra unui apartament ce se realiza pe terenul vândut şi predării acestuia către vânzători, potrivit unei clauze din contract ce stipula a se transmite, după identificare, în proprietate vânzătorilor terenului sau unei persoane fizice sau juridice desemnată de aceştia.

Mai reţine instanţa de fond că, în data de 26.01.2009 reclamanta şi pârâtul […] au dau o declaraţie în faţa notarului public, prin care au declarat că sunt de acord ca apartamentul nr. …, situat pe str. … (adresa imobilului construit de […], parţial pe terenul vândut de soţii […]) să îi fie transmis lui […], mama lui […].

La acelaşi notar public, arată instanţa de fond că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr…./26.01.2009, […] şi soţii […] (asociaţi cu […] pentru construirea imobilului în care se afla şi apartamentul, preţ al vânzării terenului) vând lui […] apartamentul …, în contract stipulându-se că preţul vânzării este echivalentul dreptului de proprietate asupra terenului de 500 mp, transmis vânzătorilor prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.[…]/04.04.2005 la BNP […], în vederea taxării declarându-se valoare a imobilului ca fiind de 453.000 lei.

Potrivit Sentinţei civile nr. 252/15.12.2010, arată instanţa de fond că, prin divorţ, căsătoria dintre soţii […] s-a desfăcut, iar cei doi minori rezultaţi din căsătorie au fost încredinţaţi spre creştere şi educare reclamantei, devenită ca urmare a divorţului, […].

Totodată, reţine instanţa de fond că, începând cu anul 2004, potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei, precum şi recunoaşterilor proprii, pârâtul […] a dobândit o demnitate publică -viceprimar al Oraşului […], iar în anul 2005 prin programul ANL a dobândit dreptul de folosinţă cu posibilitatea de cumpărare în condiţii avantajoase, asupra unui imobil construit special cu destinaţia asigurării de locuinţe tinerilor – program desfăşurat de stat prin Agenţia Naţională de Locuinţe.

In raport cu sus menţionatele precizări, arată instanţa de fond că, din perspectiva succesiunii actelor publice (acestea fiind efectele pe care părţile au dorit să le facă cunoscute), toate autentice şi toate opozabile „erga omnes”, operaţiunile juridice se pot sintetiza astfel: reclamanta şi pârâtul […] au cumpărat un teren, pe care apoi au decis să îl înstrăineze prin vânzare, (deşi actul poate îmbrăca şi forma contractului de schimb), preţul stabilit fiind predarea unui alt imobil ce urma a exista în viitor.

După această operaţiune, când obligaţia cumpărătorului […] era aptă de a fi executată -predarea imobilului construit – cei doi au decis ca „plata terenului vândut” să se efectueze prin transmiterea imobilului către […], prin „vânzare”.

Această nouă operaţiune juridică prezintă o relativă complexitate, apreciază instanţa de fond, întrucât deşi considerată vânzare (pentru cumpărătorul terenului reprezentând liberarea de obligaţia asumată – plata), ea reprezintă în esenţă, fie o liberalitate (sub forma stipulaţiei pentru altul) al cărei beneficiar este […], fie o modalitate de executare a unei obligaţii proprii asumate de cei doi soţi, o formă de plată, faţă de beneficiarul tranzacţiei, pentru că, aşa zisul cumpărător nu a plătit nici un preţ ca şi contraprestaţie pentru imobilul ce a intrat în patrimoniul său.

Prin acţiunea exercitată reclamanta contestă aparenţa rezultată din contractul de vânzare încheiat de […] şi soţii […] susţinând că operaţiunea juridică este simulată prin interpunerea persoanei pârâtului […], iar adevăraţii dobânditori ai apartamentului nr. … din str. …, jud. Constanţa, sunt ea şi fostul ei soţ, pârâtul […].

Mai arată instanţa de fond că operaţiunea s-ar fi realizat în acest fel cu scopul de a evita evidenţierea în declaraţia de avere a lui […], ce exercita o demnitate publică şi de a eluda eventualitatea imposibilităţii dobândirii ulterior a unui imobil prin programul ANL, interesul rezultând evident, aducerea imobilului în patrimoniul foştilor soţi în vederea partajării acestuia, ca urmare a desfacerii căsătoriei.

Reţine instanţa de fond că pârâţii […] contestă argumentele reclamantei susţinând că realitatea este cea rezultată din actele publice şi contraargumentează arătând că, terenul însuşi a fost dobândit de soţi, doar în aparenţă, actul prin care au dobândit imobilul teren fiind simulat, adevăratul cumpărător fiind […], care avea bani din economii şi din vânzarea anterioară a unui imobil al său, astfel că, încheierea actului de vânzare cu […] şi soţii […] de către […] reprezintă modalitatea prin care familia […] (fără să fie inclusă şi soţia lui […]) „reintra în drepturi” sau „beneficia de investiţia făcută cu acel teren”, aspecte ce sunt în antiteză cu reclamanta, odată ce pârâtul […] tinde la păstrarea status quo – ului şi evitarea partajării imobilului.

Aşa fiind, arată instanţa de fond că, paradoxal argumentelor ambelor părţi, adică cele efectiv susţinute de reclamantă şi pârâţii […], nu pot fi primite deopotrivă deoarece:

  • Ca regulă, în cazul simulaţiei, suntem în prezenţa a două acte juridice şi a unui aşa zis „acord simulatoriu”, dintre cele două acte juridice, unul creează o aparenţă pentru terţi, dar nu reprezintă voinţa reală a părţilor, având caracter public, dar „mincinos”, nereal, ori, potrivit art. 1175 cod civil: ”Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altor persoane ”, iar cel de al doilea act, care trebuie în mod necesar încheiat, înainte sau concomitent cu actul public, exprimă voinţa reală a părţilor, dar are un caracter ocult, prin crearea unei situaţii juridice ascunse terţilor.

In acest context, reţine instanţa de fond că de esenţa simulaţiei este acel acord simulatoriu prin care părţile urmăresc un scop ce poate fi perfect licit (caz în care dezvăluirea realităţii nu produce efecte vătămătoare) sau unul prin care se urmăreşte ocolirea unor dispoziţiile legale ce instituie norme imperative: taxe, incapacităţi speciale de a da sau de a primi etc., caz în care interesul fraudat poate fi unul de ordine publică şi care, din perspectiva părţilor, chiar ca şi sancţiune, impune menţinerea aparenţei create prin actul public.

De asemenea, este de esenţa simulaţiei ca toate părţile implicate să fie părtaşe la acordul simulatoriu, astfel încât, actul secret să devină opozabil tuturor.

O formă particulară de simulaţie, arată instanţa de fond, este şi simulaţia prin interpunere de persoane, prin care în baza acordului simulatoriu, una dintre părţi ce dobândeşte drepturi sau îşi asumă obligaţii rămâne ascunsă în actul public, scopul, aşa cum s-a arătat, putând fi unul inert juridic (păstrarea anonimatului unui binefăcător), după cum poate fi unul fraudulos, în adevăratul sens al cuvântului, urmărind prejudicierea statului ori ale unor persoane fizice sau juridice, terţi.

In cauză, reţine instanţa de fond că, potrivit susţinerilor reclamantei, dar şi a celor rezultate, obiectiv din operaţiunile juridice complexe înfăptuite, simulaţia în sine ar fi o operaţiune mult mai complexă decât în cazurile „clasice”, deoarece:

  • pe de o parte, un acord simulatoriu având ca părţi pe reclamantă şi pe soţul său, la acea epocă şi pe pârâta […] şi anume voinţa lor de eluda statul prin ascunderea unor incapacităţi, ce ar fi împiedicat urmărirea unui interes particular – evitarea elaborării unei declaraţii de avere cu elemente reale ori dobândirea unui bun în condiţii avantajoase faţă de preţurile pieţei imobiliare, scop ce ar fi fost de nerealizat dacă formal, bunul apărea în patrimoniul soţilor […], iar
  • pe de altă parte, un alt acord simulatoriu ar fi avut loc prin atragerea în „săvârşirea fraudei” a unor persoane obligate deja contractual faţă de cei doi soţi.

În acest context, apreciază instanţa de fond că probarea celui de al doilea acord simulatoriu devine în aparenţă un element secundar, nedecisiv pentru acţiunea reclamantei întrucât, cei din urmă, apar mai degrabă interesaţi de liberarea de propria obligaţie şi mai puţin de acordurile oculte dintre soţi […] şi pârâta […] şi de interesul imediat al acestora, ori de raţiunile ce i-ar determinat să acţioneze de această manieră (deşi s-ar putea susţine şi contrariul, având în vedere că între cei care administrau […] şi soţii […] existau relaţii apropiate, reclamanta la acea epocă, fiind chiar angajat al […], aspectul rămânând fără relevanţă în economia cauzei) şi astfel, argumentele pârâtului în acest sens sunt nefondate.

În ce priveşte relaţia dintre reclamantă, soţul acesteia şi […], argumentele reclamantei apreciază instanţa a fi credibile şi apte prin probele administrate, permiţând concluzia urmărită prin exercitarea acţiunii, contrar celor susţinute de pârâţi, decisive în acest sens fiind prezumţiile ce se pot extrage din faptele prezentate de părţi, aplicate la scopul şi raţiunile ce determină folosirea unor 60 modalităţi juridice complicate intenţionat, dar care dacă ar fi fost să fie în concordanţă cu explicaţiile pârâţilor, nu ar fi fost necesar să se pună în operă astfel.

Totodată, reţine instanţa de fond a nu se putea primi explicaţiile celor doi pârâţi […], structura lor fiind menită „a priori” să combată prin afirmaţii extrem de greu verificabile, orice ar fi invocat reclamanta, astfel că rămâne la nivel de afirmaţie de complezenţă chestiunea cumpărării terenului ce a fost ulterior vândut către […], de către pârâta […], sau de către familia […] (mamă şi fii, fraţii pârâtului […], inclusiv acesta), aparenţa creată de actul public, actul autentic fiind nezdruncinată.

Cerinţa contra-înscrisului atât de vehement invocată în combaterea acţiunii reclamantei de chiar aceşti pârâţi este aplicabilă în accepţiunea instanţei de fond şi cazul „simulării actului prin care s-a dobândit terenul de 500 mp”, neputându-se primi nici justificarea în sensul că pârâta […] dispunea de banii necesari achiziţionării terenului datorită vânzării unui bun propriu în trecut, actul autentic prezentat în acest context, nedovedind decât faptul vânzării şi al încasării unui preţ de 15 milioane lei la data vânzării, sau anterior acestui moment, nicidecum faptul că această sumă ar fi fost remisă lui […] pentru a cumpăra terenul în discuţie în anul 2001.

Mai mult decât atât, reţine instanţa de fond că, la momentul încheierii actului prin care s-a vândut terenul către […], dezvăluirea realităţii nu ar fi fost în nici un fel afectată de vreo dificultate, prin urmare, concluzionează instanţa că, imobilul vândut către […] a intrat prin cumpărare în patrimoniul soţilor […] (căsătoriţi la acea dată) şi că aceştia, sunt cei care l-au vândut ulterior în condiţiile descrise.

De asemenea, instanţa consideră că, există elemente suficiente care să permită şi concluzia că, operaţiunea juridică efectuată ulterior: transmiterii apartamentului de către […] şi soţii […], în patrimoniul lui […], reprezintă o operaţiune prin care soţii […] şi pârâta […] au urmărit un scop fraudulos, ce poate îmbrăca forma unei simulaţii în sensul general acceptat al noţiuni de simulaţie.

Astfel, arată instanţa de fond a se putea reţine că cei trei prin acceptarea ca „plată” ce constă în predarea unui imobil de către […] potrivit unei obligaţii contractuale asumate de acesta, să se facă cu înfăţişarea unui alt „cumpărător”, reprezintă o operaţiune prin care s-a urmărit prezentarea în mod intenţionat a unei împrejurări false, cu scopul de a permite păstrarea unor avantaje sau dobândirea unor avantaje de către soţii […], avantaje care, în esenţă, încalcă ordinea de drept, sau un interes public ori fraudarea intereselor statului.

Concluzia rezultată din probele administrate – înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamantă atestă calitatea de demnitar public a pârâtului […], fapt ce face credibilă premisa sau fondul, ori scopul pe care s-au grefat operaţiunile juridice, atât de complexe, dar atât de inutile, dacă situaţia prezentată de pârâţi ar fi fost reală, arată instanţa de fond, pentru că, pe de o parte, dar la acestea se poate adăuga şi neverosimilul apărărilor celor doi pârâţi […], relaţia de apropriere între toţi participanţii precum şi declaraţia autentică dată de numitul […], amintită în preambul şi care, aşa cum s-a arătat deja, nu a fost contestată sub aspectul valorii probatorii de nici una dintre părţile din proces, context în care existenţa fizică a unui contra-înscris cu sensul de „instrumentum” nici nu mai prezintă un caractere esenţial, ci mai degrabă unul îndepărtat, secundar.

Cu toate acestea, reţine instanţa de fond că acţiunea reclamantei nu este întemeiată deoarece:

  • lăsând la o parte dificultatea creată de poziţionarea pârâtului […] pe o poziţie antagonică celei a reclamantei, în condiţiile în care, în mod firesc aceasta ar fi trebuit să fie în aceeaşi „tabără” (poziţie procesuală considerată de instanţă în concordanţă cu interesul acestui pârât, de a evita efectuarea unui eventual partaj), aparenţa creată, de actele publice trebuie păstrată, datorită forţei probante a acestor acte, pe de parte, dar ca şi o sancţiune, pe de altă parte, pentru părţi, care au conlucrat ocult pentru fraudarea unor interese publice.

Prin urmare, a reţinut instanţa de fond că, şi în situaţia în care reclamanta reuşea să probeze existenţa unui asemenea raport juridic, prin interpunerea pârâtei […], modalitatea de lucru aleasă a fost în scopul evitării dispoziţiilor legale (privitoare la transparenţa dobândirii bunurilor de către 61 persoanele ce exercită demnităţi public, ori, pentru primirea în condiţii speciale a unui imobil (imobilul ANL din […]), care în cazul dobândirii unui alt imobil ar fi exclus pe cei doi soţi şi ar fi creat posibilitatea calificării unui/unor tânăr/tineri şi care astfel, au pierdut această oportunitate, reclamanta asumându-şi un risc reprezentat de propria atitudine şi de persoana interpusului mandatarului, care ar fi putut să dispună de bun după ar fi dorit.

În acest context, apreciază instanţa de fond că reclamanta încearcă să valorifice o situaţie, în aparenţă pertinentă, dar cu argumente întemeiate pe o fraudă, în înţelesul acceptat de legea civilă la care a participat în mod activ. Reclamanta, deşi încearcă să transfere în sarcina pârâţilor […] chestiunea frauduloasă, în realitate, nu se poate disocia ea însăşi de participarea sa proprie, ca şi când nu ar fi avut un beneficiu.

Chiar dacă în momentul de faţă se află în postura ca după divorţ să nu poată beneficia de acel imobil, aşa cum s-a arătat, reţine instanţa de fond, este un risc pe care şi l-a asumat conştient, prin acceptarea simulării actului public, prin declaraţia autentică, pe care a dat-o alături de soţul său.

Prin urmare, apreciază instanţa de fond că scopul unei astfel de colaborări nu este unul legitim, reclamanta având o culpă proprie în ceea ce priveşte vătămarea invocată, şi astfel, nu poate obţine protecţia juridică din partea statului, prin intermediul instanţei de judecată, întrucât chiar interesul general al societăţii a fost înfrânt.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel […], criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.282 Cod pr.civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa Secţia I Civilă la data de 25.09.2013.

Prin Încheierea nr. 646/12.11.2013 Tribunalul Constanţa – Secţia I Civilă constată competenţa funcţională în judecarea apelului în favoarea Secţiei a II-a civilă din cadrul Tribunalului Constanţa, cu motivaţia în esenţă că, în cauză, una dintre părţi are calitatea de profesionist în sensul dispoziţiilor art.3 alin.2 şi alin.3 din C.civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Secţiei a II-a civilă din cadrul Tribunalului Constanţa la data de 07.01.2014.

Prin Sentinţa civilă nr.53/25.02.2014.Tribunalul Constanţa admite apelul dedus judecăţii, dispunând, schimbarea în tot a Sentinţei civile nr. 5058/05.04.2013 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în sensul că admite acţiunea, constatându-se caracterul simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 100/26.01.2009 la BNP […], intervenit între S.C. […] S.R.L., […] şi […], în calitate de vânzători şi între […], în calitate de cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. …, situat în Mun. Constanţa, str. …, jud. Constanţa, compus din 3 camere de locuit şi dependinţe, având o suprafaţă utilă de 97,51 m p. şi un balcon în suprafaţă de 13,95 m p., conform măsurătorilor cadastrale, având număr cadastral […], precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra tuturor părţilor din imobil, care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună a tuturor proprietarilor blocului, în cotă indiviză de 24,93% precum şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent în suprafaţă indiviză de 38,93 m p., în sensul că, adevăraţii dobânditori ai imobilului menţionat sunt foştii soţi […] şi […] (fostă […]), iar nu persoana interpusă […], din contractul simulat, obligând pârâţii […] şi […] să plătească apelantei reclamante […] suma de 16.666,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în: 3.700 lei – onorariu avocat aferente dosarului de fond, potrivit facturilor fiscale nr. 209/14.06.2011; nr. 275/19.08.2011 şi nr. 30/30.01.2012, emise de SCA 8.646 lei – taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar achitate

în dosarul de fond şi 4.320,50 lei – taxă judiciară de timbru achitată în dosarul de apel, reţinând în esenţă, următoarele:

Prin Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. […] din data de 04.04.2005, de BNP […], […] şi […], în calitate de vânzători şi SC […] SRL, în calitate de cumpărător, s-a transmis cumpărătoarei terenul viran situat în intravilanul Municipiului Constanţa, zona […], careul …, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 500 mp-conform actului de proprietate (500,05 mp conform măsurătorilor), teren având numărul cadastral […], înscris în Cartea Funciară nedefinitivă Constanţa nr. […].

Mai reţine instanţa de control că SC […] SRL s-a obligat ca până cel mai târziu un an de la data eliberării autorizaţiei de construcţie, să achite vânzătorilor preţul imobilului ce îi este transmis în proprietate, prin executarea lucrărilor de construcţii a unui apartament, în cadrul obiectivului general reprezentând complex apartamente, ce va fi construit de către cumpărător pe terenul identificat.

De asemenea, părţile au convenit ca imobilul apartament ce va fi construit de către cumpărătoare conform contractului şi identificat de vânzători se va transmite în proprietate exclusivă a vânzătorilor, sau a unei alte persoane fizice sau juridice desemnată de aceştia, pe baza procesului verbal de predare-primire, proprietatea transmiţându-se de drept, fără nicio altă formalitate.

Acest act reţine instanţa a fi făcut dovada executării în întregime a contractului, pe baza căruia se va realiza înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului.

Prin Declaraţia autentificată sub nr. 99/26.01.2009 de BNPA […] şi […], […] şi […] au declarat pe propria răspundere că, sunt de acord ca SC […] SRL să transmită proprietatea asupra apartamentului nr. 9 situat în Constanţa, str. …, jud. Constanţa, compus din 3 camere de locuit şi dependinţe, având o suprafaţă utilă de 97,51 mp conform măsurătorilor cadastrale şi un balcon în suprafaţă de 13,95 mp, doamnei […].

Totodată, reţine instanţa că, prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/26.01.2009, SC […] SRL, încheiat între […] şi […], în calitate de vânzători şi […], în calitate de cumpărător, s-a transmis dreptul de proprietate a apartamentului nr. … situat în Constanţa, str. . . ., jud. Constanţa, compus din 3 camere de locuit şi dependinţe, având o suprafaţă utilă de 97,51 mp conform măsurătorilor cadastrale şi un balcon în suprafaţă de 13,95 mp, conform măsurătorilor cadastrale, având nr. cadastral […], precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra tuturor părţilor din imobil, care prin natura şi destinaţia lor, sunt în folosinţă comună a tuturor proprietarilor blocului în cotă indiviză de 24,93 %, precum şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent apartamentului, în suprafaţă indiviză de 38,93 mp. Imobilul este înscris în Cartea Funciară nr. […] a localităţii Constanţa.

Ulterior, arată instanţa de control că, aşa după cum rezultă din Declaraţia autentificată sub nr. 2414/30.10.2012, de BNP […], şi depoziţia martorului […] ce a declarat pe propria răspundere că a fost administrator al SC […] SRL în perioada 2005-2009, perioadă în care societatea a dezvoltat proiecte imobiliare, apartamente de locuit, în zona […] din Constanţa, se poate reţine că pe […] şi […] (fostă […]) îi cunoaşte din copilărie, întâlnindu-se ocazional cu ei în localitatea […], conducerea societăţii fiind asigurată de către […], în calitate de director general, prieten de asemenea cu cei trei, tot din copilărie.

In cursul anului 2005, prin calitatea pe care o avea de administrator, a asistat la o discuţie care a avut loc la sediul societăţii, întâlnire la care au participat […], […] (fostă […]) şi […], în cadrul acesteia, […] propunându-le celor doi, care deţineau teren în zona […], careul V, lot 7 în suprafaţă de 500 mp, să se asocieze în vederea construirii unui imobil de apartamente şi convenind ca în schimbul terenului, apelanta reclamantă şi intimatul pârât, să primească un apartament, situat la etajul 1 din viitorul imobil.

In viitorul apartament, cei doi vroiau să locuiască, dorinţa acestora fiind aceea de a deţine o locuinţă în Constanţa şi de a locui acolo împreună cu cei doi copii al lor, din discuţiile şi negocierile purtate, rezultând că, terenul era proprietatea lor, nefacându-se vreo referire la mama […].

Totodată, reţine instanţa că martorul […] a mai declarat că, în ianuarie 2009, […] a venit la sediul societăţii şi în cadrul unei întâlniri la care au participat […] şi […], alături de […], le-a adus la cunoştinţă faptul că ocupa funcţia de primar şi că se afla într-o situaţie delicată, prin faptul că, la acea dată, locuia într-un apartament ANL, pus la dispoziţie de Consiliul Local […], în contextul în care relatarea acestei situaţii a facut-o pentru a încerca să îi convingă pe cei prezenţi că nu poate semna actele de cumpărare a apartamentului din Constanţa pe numele său, aşa cum a fost înţelegerea iniţială, deoarece vroia să cumpere şi apartamentul ANL din […], apărând astfel cu două locuinţe pe numele său, lucru ce l-ar fi dezavantajat din punct de vedere politic, prin funcţia pe care o deţinea.

S-a mai reţinut că din aceeaşi depoziţie rezultă că […] a propus ca actele de proprietate ale apartamentului să se semneze cu mama lui, […], pentru convingerea soţiei […] (fostă […]), ce urma a se ocupa de el, situaţie de fapt în raport de care conducerea […] a fost de acord cu semnarea actului de vânzare-cumpărare pe numele mamei, pentru că, a vrut să îl ajute (date fiind relaţiile de prietenie) şi pentru că societatea nu era afectată în vreun fel de persoana cumpărătorului, solicitându-se însă soţilor […] să dea o declaraţie autentificată în sensul că, renunţă la drepturile ce le reveneau asupra apartamentului, urmare înstrăinării terenului.

In acelaşi context, reţine instanţa de control declaraţia martorei […], din care rezultă că părţile deţineau un apartament ce urma să fie definitivat de către […], fiind de notorietate că pârâtul era primar al oraşului […] şi nu dorea să apară ca fiind proprietarul apartamentului ce urma a fi vândut şi nici soţia dânsului, din cauza calităţii lui de primar şi pentru că deţinea un apartament ANL în […], astfel încât actul ce urma a fi perfectat s-a încheiat cu mama pârâtului ca şi cumpărător, administratorul societăţii […] cunoscând şi el această situaţie, ca de altfel şi conducerea […] ce a fost de acord să perfecteze actul.

In acelaşi context, reţine instanţa de control că martora […] a arătat că apartamentul a fost înstrăinat de […] pentru a da eficienţă înţelegerii privind schimbul cu mama pârâtului, motivul fiind acela că pârâtul era Primar al Oraşului […] şi nu vroia să apară ca deţinând în proprietate apartamentul, raţiunea încheierii tranzacţiei cu mama sa fiind aceea de a nu pierde imobilul deţinut de la ANL, existând discuţii între cei doi soţi şi reprezentanţii […], în legătură cu aspectele pe care le-au menţionat şi anume că, imobilul să fie vândut mamei pârâtului […].

In raport cu probatoriul administrat, constată instanţa de control că aceasta este situaţia de fapt din care rezultă că reclamanta şi pârâţii […] şi […] datorită relaţiilor de rudenie şi datorită relaţiilor de strânsă prietenie existentă anterior perfectării Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr…./26.01.2009 dintre reclamantă şi pârâtul […] şi conducerea SC […] SRL, aceştia s-au aflat într-o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris care să materializeze voinţa reală a părţilor implicate în acordul simulaţi ei conform art.1198 Cod civil.

In lipsa unui înscris care să consemneze înţelegerea secretă a părţilor, instanţa de apel a apreciat a avea de analizat dacă există, în speţă, condiţiile legale reglementate de art.l 198 cod civil (în vigoare la data perfectării vânzării) pentru a exista o operaţiune de simulaţie prin interpunere de persoane, şi astfel, reţine:

  • Simulaţia este operaţiunea juridică unitară care creează o aparenţă neconformă cu realitatea prin încheierea concomitentă a două acte juridice: unul public şi mincinos, ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate total sau parţial, de altul secret şi adevărat, care conţine în sine acordul, implicit sau explicit, al părţilor de a simula.

In cazul simulaţiei prin interpunere de persoane, persoanele care încheie actul aparent prevăd, într-o înţelegere secretă, faptul că una din ele nu are calitatea de parte contractantă şi stabilesc cine este adevăratul contractant, aşadar, părţile actului aparent urmăresc, în mod conştient, ca efectele să se producă faţă de o altă persoană căreia i se asigură anonimatul.

Prin urmare, interpunerea de persoane presupune cu necesitate ca la acordul simulaţiei să participe toţi cei trei actori ai săi, astfel încât terţul contractant din actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă şi că adevăratul său cocontractant este personajul rămas ascuns privirilor indiscrete ale publicului.

Ori, în speţă, în lipsa contra-înscrisului, în sensul de „instrumentum ”, iar nu de operaţiune juridică, administratorul vânzătoarei SC […] SRL a recunoscut prin Declaraţia autentificată sub nr. 2414/30.10.2012, de BNP […] că a avut cunoştinţă încă din etapa de negociere a vânzării apartamentului, că adevăraţii proprietari sunt reclamanta şi pârâtul […].

In ceea ce priveşte mărturisirea administratorul vânzătoarei SC […] SRL – ca mijloc de probă a simulaţi ei între părţi, atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă, reţine instanţa de apel a se fi arătat că: „fără a contesta valoarea probatorie a acestui mijloc de probă, el trebuie privit cu circumspecţie de către magistraţi şi trebuie să fie apreciat în raport cu alte probe administrate în cauză, pentru a nu se ajunge, ca părţile în acest fel, să realizeze o înţelegere frauduloasă chiar în faţa instanţei” {Simulaţia. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, F. Baiaş, part. 220-221; T.S. sentinţa civilă/decizia civilă nr. 820/1971 în F. Baiaş, op.citată, pag. 221).

In acord cu aceste opinii exprimate în doctrină, şi în jurisprudenţă, instanţa de apel a analizat această probă în ansamblul materialului probator administrat în cauză, reprezentând înscrisuri şi declaraţii de martori, administrate în faţa instanţei de fond, apreciind:

  • In ceea ce priveşte proba cu martori, aceasta devine admisibilă pentru a proba raporturile juridice dintre părţi, chiar peste valoarea de 250 lei, nu numai în ipoteza în care părţile s-au aflat în imposibilitate morală de a preconstitui un înscris – cum e cazul în speţă, ci şi atunci când există un început de dovadă scrisă, ori, în prezenta cauză, prin Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [,..]/04.04.2005, de BNP […], […] şi [.„], în calitate de vânzători şi SC […] SRL, în calitate de cumpărător, s-a transmis cumpărătoarei terenul viran situat în intravilanul Municipiului Constanţa, zona […], careul V/7, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 500 mp – conform actului de proprietate (500,05 mp conform măsurătorilor), teren având numărul cadastral […], înscris în Cartea Funciară nedefinitivă Constanţa sub nr. […].

Părţile au convenit ca imobilul apartament ce va fi construit de către cumpărătoare, conform contractului şi identificat de vânzători, să se transmită în proprietatea exclusivă a vânzătorilor sau a unei alte persoane fizice sau juridice desemnată de aceştia, pe baza procesului verbal de predare-primire, proprietatea transmiţându-se de drept, fără nici o altă formalitate, prin Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. […J/04.04.2005, de BNP […], părţile stabilind ca beneficiară a imobilului, pe mama pârâtului

  • în raport de aceste considerente, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art.1191 Cod civil, apreciind că pentru stabilirea raporturilor reale dintre cele 3 părţi contractante este admisibilă şi proba cu martori.
  • în consecinţă, instanţa de apel a reţinut că, în speţă reclamanta a dovedit intenţia comună a părţilor de a simula, altfel spus acordul simulatoriu, ca element esenţial al operaţiunii complexe şi unitare pe care o reprezintă simulaţia.
  • în ceea ce priveşte actul secret şi dovada acestuia, ca element al probei simulaţiei, a apreciat instanţa de apel a se impune anumite precizări, şi anume:

Actul secret este cel care conţine manifestarea de voinţă adevărată, menită să producă integral efectele juridice în vederea cărora a fost emisă, cu alte cuvinte, el trebuie să contrazică actul public, să înlăture ori să modifice total sau parţial, efectele pe care ar trebui să le producă cel din urmă, nu este însă esenţială existenţa unei stipulaţii exprese în acest sens, fiind suficient ca din prevederile sale să rezulte implicit efectele modificatoare pe care le produce asupra actului aparent.

Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret într-un înscris (instrumentum)nu este necesară, fiind suficientă încheierea sa (ca negotium) conform principiului consensualismului, pentru că redactarea unui înscris care să constate actul real (negotium)poate avea loc atunci când se urmăreşte preconstituirea unui mijloc de probă, existenţa înscrisului secret nefiind de esenţa simulaţiei.

Intre părţi, cărora actul secret le este opozabil – se aplică dispoziţiile dreptului comun al probaţiunii din materia actelor juridice, deoarece simulaţia este un complex de acte juridice; pentru acte cu o valoare mai mare de 250 lei, proba cu martori fiind inadmisibilă, ca şi cea cu prezumţii (art.1191 şi art.1203 Cod civil), cu excepţia cazului în care preconstituirea unui înscris a fost imposibilă (art.1198 Cod civil), chiar dacă imposibilitatea a fost de ordin moral.

In literatura de specialitate s-a reţinut că din încheierea în formă scrisă a actului public nu se poate trage în mod necesar concluzia că şi actul secret ar fi putut fi încheiat în aceeaşi formă, dimpotrivă, forma scrisă a celui dintâi poate fi destinată să asigure aparenţa, iar lipsa de consemnare a acelui din urmă poate fi menită să asigure secretul propriu simulaţiei.

Pe de altă parte – actele care alcătuiesc simulaţia trebuie privite în mod individual, regulile de probă prevăzute de art.1191 Cod civil aplicându-se fiecăruia dintre ele în mod independent. (F.Baiaş, op. cit. p. 220).

Ori, în speţă, aşa cum s-a arătat în precedent, reţine instanţa de apel că operaţiunea secretă nu a fost materializată într-un înscris care să dovedească înţelegerea reală cu privire la calitatea reclamantei şi a pârâtului […] de adevăraţi cumpărători ai apartamentului, pe de o parte datorită relaţiilor de rudenie dintre reclamantă şi pârâţii […] şi […] şi relaţiilor de strânsă prietenie existentă anterior perfectării Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/26.01.2009 dintre reclamantă şi pârâtul […] şi conducerea SC […] SRL, existând între aceştia, o imposibilitate morală de preconstituire a actului (instrumentum), iar pe de altă, parte din dorinţa tuturor părţilor participante la acordul simulatoriu de a oculta intenţia lor reală, cu privire la persoanele cumpărătoare.

Inexistenţa înscrisului secret (instrumentum) nu afectează însă existenţa simulaţiei ca operaţiune juridică complexă, arată instanţa de apel – cât timp s-a dovedit:

  1.  existenţa actului public,
  2. existenţa acordului simulator la care au luat parte toate cele trei părţi implicate, scopul fiind acela de a oculta identitatea adevăraţilor cumpărători, reclamanta şi pârâtul […] care urmăreau să nu treacă pârâtul în declaraţia de avere apartamentul şi a cumpăra un apartament ANL,
  3. Înţelegerea secretă în care părţile recunoşteau cine sunt adevăraţii cumpărători ai apartamentului.

In raport de aceste considerente instanţa de apel a concluzionat că, în raport de dispoziţiile art.1175 Cod civil, în speţă sunt întrunite toate elementele componente ale operaţiunii juridice invocate de reclamantă, respectiv simulaţia prin interpunere de persoane, adevăraţii dobânditori ai imobilului menţionat fiind foştii soţi […] şi […] (fostă […]), iar nu persoana interpusă […], din contractul simulat.

Un aspect ce s-a considerat a se sublinia de instanţa de apel a fost şi faptul că acţiunea în declararea simulaţiei, prin care se cere instanţei de judecată să constate existenţa şi conţinutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent este distinctă de acţiunea în nulitatea simulaţiei, prin care se urmăreşte sancţionarea operaţiei juridice atunci când simulaţia s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii sau este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri.

Astfel, s-a arătat că, în cazul declarării simulaţiei, actul secret va fi menţinut şi va produce efectele sale în toate acele situaţii când a fost încheiat valabil, în speţă, reţinându-se că instanţa de fond a fost investită exclusiv cu o acţiune în declararea simulaţiei de către reclamantă, în scopul stabilirii existenţei şi conţinutului actului secret (negotium) care dezvăluia identitatea adevăraţilor cumpărători ai apartamentului nr. …, situat în Mun. Constanţa, …, jud. Constanţa, compus din 3 camere de locuit şi dependinţe, având o suprafaţă utilă de 97,51 m.p. şi un balcon în suprafaţă de 13,95 m.p. conform măsurătorilor cadastrale, având număr cadastral […], precum şi dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra tuturor părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună a tuturor proprietarilor blocului, în cotă indiviză de 24,93% precum şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent în suprafaţă indiviză de 38,93 m.p., această acţiune nefiind dublată de o acţiune în nulitatea simulaţiei, situaţie în care, prima instanţa nu a fost investită cu verificarea legalităţii celor trei operaţiuni specifice simulaţiei prin interpunere de persoane, respectiv actul public, actul secret şi acordul simulatoriu.

In temeiul art. 274 C.proc.civ., apelanţii pârâţi […] şi […] au fost obligaţi să plătească apelantei reclamante […] suma de 16.666,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în: 3.700 lei – onorariu avocat aferente dosarului de fond potrivit facturilor fiscale nr. 209/14.06.2011; nr. 275/19.08.2011 şi nr. 30/30.01.2012 emise de SCA 8.646 lei – taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar achitate în dosarul de fond şi 4.320,50 lei – taxă judiciară de timbru achitată în dosarul de apel.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâţii[…] şi […], criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.304 pct.5, pct.7 şi pct.9 Cod pr.civilă, cu următoarea motivaţie, în esenţă:

„în mod greşit instanţa a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.2 Cpr.civ., calificând declaraţie notarială pe care a dat-o […], administratorul SC […] SRL, o probă esenţială, o mărturisire şi, cu toate că se menţionează că trebuie privită cu circumspecţie, i se dă o eficienţă sporită.”

Arată recurenta că declaraţia notarială nu poate constitui o mărturisire întrucât mărturisirea poate proveni doar de la partea potrivnică, în baza acesteia instanţa stabileşte participarea SC […] SRL la încheierea presupusului act secret, în condiţiile în care, societatea este parte, deşi, aşa cum a arătat şi reclamanta, acesteia îi este indiferent litigiul dintre reclamanta şi pârâţii […].

Aşadar, […] nu a dat acea declaraţie în calitate de reprezentant al SC […] SRL, deci, declaraţia nu provine de la societate în calitatea sa de parte, drept urmare, în condiţiile în care, mărturisirea poate proveni doar de la o parte în proces, declaraţia notarială dată de […] nu poate constitui o mărturisire, neputând avea valoarea probatorie a mărturisirii.

In raport de cele enunţate, reţinerea declaraţiei notariale dată de […] drept o mărturisire, susţine recurenta a încălca formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 cu referire la art.208 – art.222 Cod pr. civ., în sensul că actul procedural al mărturisirii provine de la o persoană care nu avea vreo calitate în SC […] SRL, la momentul la care a dat declaraţia.

Greşit instanţa nu a pus în discuţia părţilor încuviinţarea declaraţiei notariale a martorului […], fapt ce constituie o încălcare a formelor de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2, în sensul că a fost încălcat dreptul la apărare şi la contradictorialitate, fapt care atrage nulitatea absolută, declaraţia notarială dată de […] nefiind pusă în discuţia pârtilor pentru a se aprecia asupra admisibilităţii sale, de altfel, aceasta probă nu a fost încuviinţată de instanţă, ea fiind depusă la dosar împreună cu alte înscrisuri iar discuţiile vizavi de încuviinţarea acestor înscrisuri, nu a vizat şi declaraţia notarială data de […].

Evident ca aceasta declaraţie notarială nu poate avea valoarea unei declaraţii de martor întrucât proba cu martori trebuie propusă de părţi până la un anumit termen, trebuie pusă în discuţia pârtilor şi încuviinţata de instanţă, fiind absurd ca declaraţia unei persoane care nu are nicio calitate în acest dosar, să reprezinte o proba esenţială.

Apreciază recurenţii pârâţi că raportarea la această declaraţie s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare, principiilor nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii, fapt care atrage nulitatea absolută.

„Potrivit art.304 pct.7 teza a doua, hotărârea este nelegală dacă cuprinde motive contradictorii, pentru a fi în prezenţa simulaţiei fiind nevoie ca toate părţile semnatare ale actului public, să participe şi la încheierea actului secret”, în cauză, din această perspectivă hotărârea fiind nelegală, pentru că, admiţând că între foştii soţi […] şi pârâta […] a existat un acord simulatoriu, pentru a exista totuşi o simulaţie, aşa cum retine şi instanţa de apel, era nevoie şi de o probă din care să rezulte că SC […] SRL a cunoscut că adevăraţii proprietari sunt foştii soţi […], iar parata […] este doar o persoană interpusă.

In acest sens, instanţa de apel dă o eficienţă maximă unei declaraţii notariale a lui […], administrator al SC […] în perioada 2005-2009, deşi reţine că “mărturisirea administratorului vânzătoarei SC […] SRL – ca mijloc de probă a simulapei între părţi, atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă s-a arătat că Jără a contesta valoarea probatorie a acestui mijloc de probă, el trebuie privit cu circumspecţie de magistraţi şi trebuie să fie apreciat în raport cu alte probe administrate în cauza, pentru a nu se ajunge, ca părţile în acest fel, să realizeze o înţelegere frauduloasă chiar în faţa instanţei

In ciuda faptului că stabileşte că această declaraţie trebuie privită cu circumspecţie şi apreciată în raport cu alte probe administrate, instanţa de apel motivează participarea SC […] SRL la încheierea actului secret, doar prin prisma acestei declaraţii notariale pe care o preia în integralitate în motivare, fără a arata cu ce se coroborează această probă.

Practic, instanţa ia în considerare şi dă eficienţă unei declaraţii date de o persoană care nu este pusă în dificultate de întrebările judecătorului şi care are o relaţie foarte strânsă cu reclamanta, acesta din urmă fiindu-i contabil.

„Potrivit art. 304 pct. 9, teza a doua, hotărârea este nelegala dacă a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a legii, astfel că, pentru a fi în prezenţa simulaţiei este necesar ca toate părţile semnatare ale actului public să-şi fi dat acordul simulatoriu, întocmind în acest sens actul secret, concomitent sau anterior încheierii actului public”, pentru că, potrivit practicii judiciare, actul secret trebuie să îmbrace aceeaşi formă ca actul public, astfel că, în condiţiile în care actul pe care reclamanta îl pretinde ca ar fi unul simulat este autentic – aceasta fiind o condiţie de valabilitate – atunci şi actul secret trebuie să fie unul autentic.

Având în vedere că reclamanta este parte a contractului, conform art. 1191 alin. 2 C.civ. dovada actului secret trebuie să se facă printr-un înscris, ori, în referire la actul secret, reclamanta a arătat că nu a fost încheiat în forma autentică din cauza imposibilităţii morale, dată fiind relaţia de soţi dintre cele două părţi, în condiţiile în care imposibilitatea morală – excepţie de la prevederile art. 1191 alin. 2 – poate opera, doar între rude sau soţi (Decizia civilă nr. 1063/1970 şi nr. 854/1989 a Tribunalului Suprem), însă în aceasta pretinsă operaţiune juridică sunt implicate şi alte persoane, cu care reclamanta nu este rudă.

Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/26.01.2009 la BNP […], despre care reclamanta pretinde că ar fi simulat prin interpunerea pârâtei […], îi are ca vânzători pe SC […] SRL, […] şi […], astfel încât, deşi în mod greşit instanţa face aplicarea art.1191 Cod civil, apreciind că între foştii soţi […] şi SC […] există o relaţie de prietenie, fără a indica vreo probă în acest sens, totuşi nu face nicio referire la existenţa vreunei relaţii care să justifice imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris între foştii soţi […], […] şi […].

De asemenea, nu se face vreo referire la existenţa vreunei relaţii care să justifice imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris între […] şi SC […] SRL, între […] şi soţii […], nefăcând referire nici la relaţia strânsă dintre persoanele, semnatare ale actului public care să justifice imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului secret.

Totodată, instanţa de apel arată că proba cu martori poate deveni admisibilă nu numai în ipoteza în care părţile s-au aflat în imposibilitate morală, ci şi în situaţia în care, există şi un început de dovada scrisă, cum ar fi Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.[…]/04.04.2005 de BNP […], neindicând motivul pentru care, acest contract reprezintă un început de dovadă scrisa, în mod arbitrar, indică acest contract ca reprezentând un început de dovada scrisă, dând astfel eficienta dispoziţiilor art.1191 Cod Civil.

Contractul indicat de instanţa nu poate constitui un început de dovadă scrisă în raport cu paraţii […] şi soţii […] pentru că acea scriere nu provine din partea acestora, ei nefiind semnatarii contractului, actul neputând face credibil faptul pretins, în speţă, acesta fiind reprezentat de simulaţie, deoarece, dacă el ar reprezenta un început de dovadă scrisă, înseamnă că simulaţia a început încă din 2005, fapt ce este contrazis de situaţia de fapt expusă de reclamantă, potrivit căreia, hotărârea de a simula a fost luata în 2009, când pârâtul […] i-a cerut reclamantei ca actul public de dobândire a proprietăţii acestui bun să o înfăţişeze ca dobânditor pe pârâta […], întrucât între timp, acesta se implicase în viaţa politică, dobândind o funcţie publică.

In aceste condiţii, este evident că între toate părţile nu a existat o relaţie strânsă astfel încât să existe o imposibilitate morală de preconstituire a înscrisului secret şi, de asemenea, nu a există un început de dovadă scrisă care să dea eficienta dispoziţiilor art.l 191 din Codul Civil.

In raport cu toate susţinerile sus expuse, recurenta apreciază că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.1191 Cod Civil, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat,văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Instanţa a fost investită de intimata reclamantă […], în contradictoriu cu recurenţii pârâţi […] şi […], precum şi cu intimaţii pârâţi SC […] SRL – prin administrator judiciar […] şi […] şi […], cu soluţionarea cauzei având ca obiect:

  • constatarea simulaţiei prin interpunere de persoane a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. …/26.01 2009 la BNP […], în sensul că, alături de pârâtul […] este adevăratul dobânditor al dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. …, situat în Constanţa, …, jud. Constanţa, în suprafaţă de 38,93 mp şi asupra părţilor comune precum şi indiviziune asupra terenului aferent.
  • obligarea pârâţilor […] şi […] la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr.5058/05.04.2013 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a dispus respingerea acţiunii ca nefondată, cu motivaţia sus expusă, pentru ca, prin Decizia nr.53/25.02.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a Civilă, urmare apelului promovat de reclamantă să se fi dispus admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii, constatându-se caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/26.01.2009 la BNP […], în sensul că adevăraţii dobânditori ai imobilului menţionat în contract, sunt soţii […], iar nu persoana interpusă […], din contractul simulat, pârâţii fiind obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, cu motivaţia sus relevată.

In contextul dat, şi având în vedere susţinerile recurenţilor pârâţi, examinând probatoriul administrat în considerarea faptului că „cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, reluând asupra motivelor de recurs, Curtea reţine:

În referire la motivul de recurs privind: „Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 Cod pr.civ. – critica încadrându-se în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct.5 Cod pr.civ.”, Curtea apreciază că este nefondat, urmând a fi respins, pentru că:

Potrivit art.105 alin.2 Cod pr.civ.:Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule, numai dacă, prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”, pe cale de consecinţă, neregularităţile vizate de textul de lege sus citat, subsumate motivului de nelegalitate invocat, pot fi avute în vedere numai atunci când acele neregularităţi procedurale atrag sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale, a căror nerespectare nu se încadrează în aceste motive de recurs.

În speţă, apreciază Curtea că modalitatea de valorificare a probatoriului de către instanţele de fond şi de apel nu reprezintă o neregularitate procedurală subsumată dispoziţiilor art.105 alin.2 Cod pr.civ. şi, implicit ale art.304 pct.5 Cod pr.civ., odată ce, declaraţia notarială ce face obiectul motivului de recurs, şi care vizează pe numitul […], fost administrator statutar al S.C. […] SRL a fost administrată, sub forma înscrisului autentic, încă din faţa instanţei de fond, după ce, în prealabil, probatoriul a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor.

Pentru a aprecia de această manieră Curtea are în vedere că, luând cunoştinţă de înscrisul depus la dosar, nici în faţa instanţei de fond, şi nici în calea devolutivă a apelului, recurenţii nu au indicat vreo vătămare pretins produsă prin administrarea acestei dovezi şi nici nu au solicitat  înlăturarea înscrisului din ansamblul probatoriu administrat, cum de altfel nu au solicitat ascultarea nemijlocită a martorului sau, încuviinţarea şi administrarea unei probaţiuni contrare, în referire la aspectele relatate de acesta, în cuprinsul declaraţiei sale notariale.

Cu alte cuvinte, reţine Curtea că, în speţă, nu se poate reclama direct pretinsa încălcare a principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi garantării dreptului la apărare, cu privire la o proba administrată încă de la fondul cauzei, şi referitoare la care, până în această fază procesuală, recurenţii au adoptat o atitudine pasivă, fără a dovedi vătămarea ce le-a fost produsă, cu atât mai mult cu cât, în pofida celor relatate de aceştia, instanţa de apel nu a conferit probei o valoare probantă „esenţială”, fapt ce rezultă din considerentele hotărârii recurate, ce de altfel sunt în acord cu opiniile expuse în doctrină şi jurisprudenţă, aşa după cum legal şi temeinic s-a precizat – Decizia civilă nr.1063/1970 şi nr.854/1989 a Tribunalului Suprem.

Dintr-o altă perspectivă, reţine Curtea că, chiar şi în situaţia în care punctul de vedere al recurenţilor asupra valorii probante a declaraţiei, apreciată de instanţa de apel „cu circumspecţie”, ar fi avut în vedere, sancţiunea înlăturării sale nu ar putea consta în constatarea nulităţii hotărârii atacate, astfel cum se susţine, ci, în înlăturarea înscrisului din ansamblul probator administrat, aceasta în condiţiile în care, acordul simulatoriu ar rămâne dovedit, căci la existenţa sa au făcut referire toţi martorii ascultaţi în cauză, declaraţiile acestora coroborându-se pe deplin cu înscrisurile depuse la dosar.

Pentru considerentele arătate, Curtea apreciază în sensul respingerii acestui motiv de recurs, ca nefondat.

În referire la motivul de recurs privind „Potrivit art.304 pct.7 teza a doua, hotărârea este nelegală dacă cuprinde motive contradictorii, pentru a fi în prezenţa simulaţiei fiind nevoie ca toate părţile semnatare ale actului public, să participe şi la încheierea actului secret” Curtea apreciază în sensul respingerii ca nefondat a acestuia, deoarece :

  • Acţiunea în declararea simulaţiei este o acţiune personală, în constatare, prin care se asigură înlăturarea elementelor simulate (nereale) din contractul public al părţilor, în scopul aplicării singurului contract care corespunde voinţei lor reale, şi anume, cel secret.

În acest context, reţine Curtea că temeiul de drept aplicabil în cazul simulaţiei prin interpunere de persoane îl constituie dispoziţiile cuprinse în art.1175 Cod civil, potrivit cu care: ”Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane (Cod civil 972)”, astfel încât, în categoria probelor permise de lege se regăsesc:

  • înscrisurile – obligatoriu contractul public;
  • interogatoriul părţilor – pe aspectul încheierii actului secret,
  • martorii – pentru dovedirea existenţei contractului secret atunci cânt reclamantul este terţ.

Aşa fiind, apreciază Curtea că susţinerile recurenţilor referitoare la împrejurarea că, hotărârea recurată, cuprinde motive contradictorii, nu pot fi primite, deoarece nu se constată contradicţie între considerente şi dispozitiv, ori, considerente care nu au legătură cu pricina, în sensul avut în vedere de legiuitor în conţinutul art.304 pct.7 Cod pr.civ., text de lege ce consacră în esenţă, ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs – nemotivarea hotărârii – deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre care nu este deloc motivată, ci şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit art.261 pct.5 Cod pr.civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, astfel că, reţine Curtea că, hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv, numai dacă:

  • există contradicţie între considerente şi dispozitiv, ce determină posibilitatea de a nu şti, ce anume a decis instanţa, fapt ce nu se poate reţine în cauză; 
  • există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, aspect ce nu poate fi reţinut în speţă; 
  • lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială, ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina, în care a fost pronunţată soluţia respectivă, fapt ce nu se poate reţine în cauză; 
  • instanţa de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate, fără a răspunde motivelor de critică, aspect ce de asemenea, nu poate fi reţinut în cauză.

În egală măsură, Curtea constată că, în speţă, recurenţii au reclamat pretinsa contradicţie între anumite considerente ale hotărârii recurate, contradicţii care, chiar dacă ar exista, nu conduc la soluţii antagonice, relevant fiind faptul că între considerentele hotărârii nu există nici o contradicţie, odată ce instanţa de apel a reţinut nemijlocit că: „declaraţia trebuie analizată în ansamblul probatoriului administrat în cauză”, pe care, de altfel, l-a şi valorificat prin analiza sa minuţioasă.

Urmare sus menţionatelor reţineri, Curtea concluzionează văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civ. în sensul, respingerii ca nefondat şi a acestui motiv de recurs.

În referire la motivul de recurs privind: „Potrivit art. 304 pct. 9, teza a doua, hotărârea este nelegala dacă a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a legii, astfel că, pentru a fi în prezenţa simulaţiei este necesar ca toate părţile semnatare ale actului public să-şi fi dat acordul simulatoriu, întocmind în acest sens actul secret, concomitent sau anterior încheierii actului public”, Curtea apreciază în sensul respingerii şi a acestui motiv de recurs ca nefondat, deoarece:

  • Potrivit textului de lege – art.304 pct.9 Cod pr.civ. – modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situaţia prevăzută de textul de lege arătat „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, recurenţii vizând cea de a doua ipoteză a textului, respectiv:

„hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, ceea ce înseamnă că se cere instanţei de recurs a stabili că au fost încălcate textele de lege aplicabile speţei, în litera şi spiritul lor, sau au fost aplicate greşit, făcându-se referire în esenţă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art.1191 alin.2 din Vechiul Cod civil.

Potrivit art.1191 alin.2 din Vechiul Cod civil „Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau o valoare ce nu depăşeşte 250 lei”, textul de lege sus citat reprezentând o regulă prin care legiuitorul a interzis, în principiu, mărturia destinată să combată conţinutul înscrisului constatator al unei operaţiuni juridice, în care, se presupune că părţile au consemnat voinţa lor reală.

Cu privire la regula impusă de acest text de lege, respectiv „contra scriptum testimonium, non scriptum testinonium non fertur” în practică, jurisprudenţa a arătat, motivat că :

  • proba testimonială este admisibilă fără restricţii, de câte ori actul, fie chiar autentic, este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă, lipsa cauzei, cauză falsă, ilicită sau imorală;
  • mărturia este admisibilă pentru lămurirea sensului exact al unor clauze contractuale confuze, obscure sau susceptibile de mai multe înţelesuri, pentru că a interpreta, nu înseamnă a proba împotriva sau peste cuprinsul unui înscris;
  • mărturia este admisibilă pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin înscris şi ulterior acestuia, care constată moduri de executare sau stingere a obligaţiilor, dacă aceste operaţiuni, privite separat, pot fi dovedite cu martori, potrivit art.1191 alin.1 Cod civil.

Aşa fiind, Curtea reţine că, sub aspectul probaţiunii în materia simulaţiei, se aplică regulile dreptului comun al probaţiunii din materia actelor juridice, însă, nu se pot pierde din vedere dispoziţiile art.1197 şi art.1198 Cod civil, care fac referire la admisibilitatea administrării probatoriului, dacă există un început de dovadă scrisă, sau dacă preconstituirea unui înscris a fost imposibilă, chiar dacă imposibilitatea a fost de ordin moral.

Astfel, potrivit art.1197 Cod civil „Regulile mai sus prescrise nu se aplică în cazul când există un început de dovadă scrisă.

Se numeşte început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiţia, sau a celui ce el reprezintă şi care scriptură face a fi crezut faptul pretins”, iar potrivit art.1198 Cod civil „Acele reguli nu se aplică însă totdeauna când creditorului nu i-a fost cu putinţă a-şi procura o dovadă scrisă despre obligaţia ce pretinde sau a conserva dovada luată, precum

  • la obligaţiile care se nasc din cvasicontracte şi din delicte sau cvasidelicte;
  • la depozitul numerar, în caz de incendiu, ruină, tumult sau naufragiu, şi la depozitele ce fac călătorii în ospătăria; despre toate acestea judecătorul va avea în vedere calitatea persoanelor şi circumstanţele faptului;
  • la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevăzute, când nu era cu putinţă părţilor de a face înscrisuri;
  • când creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovadă scrisă, din o cauză de forţă majoră neprevăzută”.

În raport cu textele de lege sus citate, apreciază Curtea că, în mod legal şi temeinic instanţa de apel, a reţinut faptul că, intimata reclamantă […] se afla în ipoteza imposibilităţii morale de a preconstitui un contra-înscris, cât şi în situaţia existenţei unui început de dovadă scrisă în acest sens, ambele fiind de natură a conduce la admisibilitatea probei testimoniale, încuviinţată atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel.

În egală măsură, reţine Curtea că recurenţii înșişi nu contestă imposibilitatea de preconstituire a dovezii scrise dintre părţi, date fiind relaţiile de familie existente, la acel moment, precum şi existenţa imposibilităţii de preconstituire a unei dovezi scrise între foştii soţi […] şi reprezentanţii SC […] SRL, date fiind relaţiile de prietenie apropiate, la care au făcut trimitere toţi martorii.

Susţinerile recurenţilor potrivit cărora „nu s-a făcut dovada imposibilităţii morale de preconstituire a contra-înscrisului în ceea ce priveşte relaţiile dintre […] şi reprezentanţii SC […] SRL”, urmează a fi înlăturate de Curte, odată ce relaţiile dintre părţile acordului simulatoriu nu trebuie scindate, în absenţa unui argument juridic, căci, recurenta […] este mama pârâtului […] şi fosta soacră a intimatei reclamante […], la acel moment, aspect ce nu a fost negat pe parcursul judecăţii cauzei şi care, conduce Curtea la concluzia imposibilităţii morale de preconstituire a contraînscrisului ce trebuie analizată prin raportare la toate părţile acordului simulatoriu şi la relaţiile reale existente între părţi, iar nu scindat, raportat la fiecare persoană participantă.

Totodată, în ceea ce priveşte „începutul de dovadă scrisă”- a contractului de vânzarecumpărare autentificat sub nr.[…]/04.04.2005 la BNP […], reţine Curtea că, în mod legal şi temeinic instanţele au conferit această valoare juridică contractului, odată ce acest act autentic face dovada înstrăinării dreptului de proprietate asupra terenului aflat în patrimoniul devălmaş al soţilor […], înstrăinat către societatea SC […] SRL, în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui apartament, în complexul ce urma a fi realizat de cumpărător, aspect ce reprezenta preţul înstrăinării, el neavând o valoare identică în ceea ce o priveşte pe recurenta […].

Mai reţine Curtea că întreg probatoriul administrat în cauză face dovada acordului simulatoriu de natură a justifica achiziţionarea ulterioară a apartamentului pe numele recurentei […], astfel încât, în mod legal şi temeinic, s-a apreciat asupra valorii acestui contract de vânzarecumpărare, de „început de dovadă scrisă”, existenţa acestei condiţii fiind impusă de lege în contra oricăreia dintre părţile litigante, aflate în coparticipare procesuală, a celor ce se bucură de aceeaşi situaţie în proces, pentru a aprecia asupra admisibilităţii probei testimoniale.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, sub toate aspectele.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *