+4 0746 110 107

Efectul suspendării executării silite prin poprire bancară

În ședința din 16 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, a soluționat recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov , fiind pronunțata Decizia nr.11 în dosarul nr.3547/1/2017 , care prevede:

“Admite recursul în interesul legii , în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 784 alin. (1) teza a doua Cod de procedură civilă, suspendarea urmăririi silite prin poprire bancară înlătură obligaţia terţului poprit de a indisponibiliza şi încasările, în contul debitorului poprit, ulterioare suspendării.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2018.”( Sursa: Scj.ro )

Rezultă că începând cu data publicării acestei decizii, în cazul suspendării executării silite prin poprire bancară, terțul poprit, bancă sau angajator, nu va putea reține sumele datorate de către debitor creditorului. Acesta urmând să restituie angajatului salariul integral. În cazul plăților făcute prin cont bancar, poprirea nu va putea fi menținută.  Urmând ca persoanele juridice sau fizice să beneficieze integral de încasările prin cont.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.